Faţa corectă a României

Adrian Chivu – Exit, ed. CurteaVeche, 2008

Titlul superb în Libertatea de astăzi: Capitala Americii sufocată de WC-uri

Adrian Chivu nu mizează pe acţiune, nu construieşte un fir narativ complex. Personajele sale sunt atuul acestei proze.

Avem aşa: o curvă, un musculos, un firav, un beţiv, un bişniţar şi un extraterestru. Toţi exponenţi ai României contemporane, măcinaţi de veleităţi extravagante. Romanian dream în cel mai pur şi ireductibil realism.

Ei sunt vârfurile de lance ale diferitelor mode, păcat că prostituata nu are şi visuri muzicale. Victor, muncitorul comunist ratat în capitalism, ce îşi îneacă dezolarea în multe pahare de votcă ieftină înndoită cu apă. Fane, produsul perfect al democraţiei de cumetrie, tipul de individ adaptabil la orice vremuri şi dribleor redutabil al legislaţiei. Bob, tânărul dus la sală, pachet de muşchi fără creier comunicând cu idolul său Arnold Schwarzenegger. Fratele mai mic, având încă dubii în ceea ce priveşte sexualitatea, visând la David Bowie şi imaginându-şi vieţuirea într-un tort mov. Tania, tatăl ştie că e contabilă şi ea o suge pe bani într-un wc dezafectat. Extraterestul ar putea fi Obama, că tot e la modă, salvatorul coborât direct din cer.

Fiecare cu obsesiile lui, cu idealurile lui, romania dream reloaded & realoaded & reloaded.

Ce îmi place foarte mult la Adrian Chivu este detaşarea faţă de scrisul său. Lipsa subiectivismului, a autobiografismului la vedere, prin urmare şi lipsa lamentărilor inutile pe care le-am întâlnit în peste 50% dintre prozele celor mai recente generaţii. Ba mai mult gârbovirea din faţa foii sau a laptopului se trasformă în relaxare. Adrian Chivu scrie cu siguranţă cu zâmbetul pe buze deşi nu acesta este mobilul textului.

Emil Cioran se întreba ce poate simţi Eugen Ionescu când vede spectatorii tăvălindu-se de râs la piesele lui. Umorul de faţadă, ce facilitează asimilarea produsului, ascunde un tragism incontestabil: alienarea unei societăţi pe cale de autodistrugere şi autoimbecilizare premeditate.